Despre Zenith si parcuri de distractie

 

Zenith traieste in filme. Ca orice student la regie care se respecta, isi permite extravaganta de a visa la documentare filmate in timpul furtunilor de pe Marea Rosie si la ajutarea crucii rosii din Congo. Exprimarile lui isi pastreaza aceeasi aura hollywoodiana, complimentele facute de el osciland intre “tu esti tigara care face diferenta intre un pachet pe jumatate gol si unul pe jumatate plin” si “te simt in vene”.

Din pacate pentru el, eu la randul meu fiind hollywoodiana pana in maduva peliculei, l-am pastrat mereu pe Zenith la stadiul de “best friend” si de eventual posibil co-scenarist cu veleitati maxime de dialoghist.

Nu ne-am vazut trei luni, in urma unui sms pe care mi l-a trimis la 2 noaptea. Hotararea lui ca e “mai bine” fara mine around. Ca eu il fac sa se simta “sclav”. Ca era nefericit sa arda gazul cu mine toata ziua, stiind ca noaptea o sa vina Jackson la mine. Nici nu apucasem sa ii spun ca m-am despartit de Jackson, cand sambata m-a sunat, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum toate erau okay si nu exista respectivul “gap” de trei luni. Daca vreau sa pierd timpul cu el. Bineinteles ca vreau.

Oraselul copiilor de la Tineretului. Discutie incalcita. Tensionata. Imi povesteste ce mai e prin platouri pe la Buftea, ce mofturi mai face Brenciu, cu ce se mai ocupa gagiul punker de la props. La bocca della verita. Imi spune ca eu traiesc pe baza de hrana si sex, ca domin situatiile si ca pot parea superficiala emotional.

Urmarind din priviri ca la un meci de ping-pong traseul montagne russe-ului imi spune ca nu intelege *DE CE?*. De ce nu el. De ce. De ce. Pentru ca unele lucruri sunt bune si asa. Pentru ca mintea mea acum e la altcineva. Mintea mea e *mereu* la altcineva. Nu neaparat la cineva anume- doar la altcineva.

Ii spun ca m-am despartit de Jackson, ca sunt cu un tip care acum chiar imi place. Ca sunt fericita. Tace si fumeaza. E atat de blond incat a devenit rosu. Se astepta la asta? Probabil ca nu. Doar Jackson era acolo, intre noi, din punctul lui de vedere. Cum poate aparea din senin cineva, cineva *nou*, care sa blow my mind?

Se poate. Tipetele din montagne russe se domolesc, trenuletul oprindu-se lent. Probabil Zenith ma uraste. Faptul ca stie ca am un miliard de defecte dar ca “mi le-ar ierta pe toate” nu inseamna nimic cand vine de la el. Pentru ca la anumite chestii nu se pune intrebarea *de ce*. Doar inghiti in sec si mergi mai departe.

Pe drumul spre casa dau muzica incet in masina. Incet de tot, sa ma pot auzi gandind. Sa mi se imprime in timpane gandul nerostit ca niciodata, sub nici o forma, nu voi mai lasa un prieten sa se indragosteasca de mine.