Noapte buna, copii…
noiembrie 14, 2006
Seara pe YM linistita, cu un pahar de Cola si cateva tigari lasate in pachet. Zgomot bizar la geam, apoi constatarea unui trandafir rosu si al unui desen bine-cunoscut, ambele strecurate discret printre gratii. Jackson, interlocutorul de pe messenger, imi sugereaza sa ma uit pe geam- e chiar in fata blocului, in masina, cu laptopul in brate. Freak out feeling. Indes tigarile si cheile in buzunare si ies la o plimbare nocturna.
Doar cateva cuvinte- “asta e”, “stiu”, “la revedere” – rostite in doua ore.
“He had a lot to say
He had a lot of nothing to say
We’ll miss him…”
Intoarsa acasa constat disparitia brichetei si savurez reinstalarea portretului la locul sau obisnuit. E vorba de un portret al lui Jackson facut de mine dupa o fotografie, acum vreo 2 ani. Atitudinea e caracteristica personajului, sprancenele incrancenate intr-o incruntatura, degetul din mijloc al mainii drepte oferind urari de bine privitorului.
Imi amintesc de Zenith, care , in una din dizertatiile sale anti-Jackson a constatat ” Bai tu ce dracu tii asta aici la expozitie? Tie chiar iti place sa il vezi pe desteptul asta cum iti arata m*ie in fiecare zi?” .
De fapt imi placea realizarea artistica. Din toate punctele de vedere. Dar, probabil, numai operele de arta isi pastreaza valoarea in timp…
