Shutter
noiembrie 12, 2006

In cautarea disperata a unui film horror care sa ma impinga brutal in bratele persoanei de langa mine, am dat peste “Shutter”. Shutter e un film tailandez care, in stilul specific asiatic- fata – bruneta – cu – parul- lung – ce – se – misca – in – reluare, a reusit sa imi provoace febra musculara din cauza incordarii cu care am strans in brate creatura vie ce a avut ghinionul de a se uita impreuna cu mine.
Nu voi comenta subiectul pentru ca nu e nici nou nici inovator, ci doar realizarea care, in primul rand din punct de vedere sonor, mi s-a parut impecabila. Cu adevarat foloseste efectul de “uite, personajul incearca sa deschida usa, in spatele usii e ceva… oare ce e? oare ce e? BAU!!!”, dar il foloseste bine, pentru ca am tresarit de fiecare data. Non-hollywoodian la capitolul sange-matze- ketchup, Shutter e chiar creepy, lasandu-ti doar senzatia ca ceva e in neregula, fara a se obosi prea tare in a-ti arata fantome machiate si efecte speciale halucinante.
De asemenea, trebuie sa mentionez finalul care e , de departe, printre cele mai bolnave feluri de a incheia un film (poate cel mai bolnav?). Pe tot parcursul filmului am facut glume proaste printre tresareli si respiratii taiate. La final, insa, s-a facut liniste. Prietenul meu, glumetz de felul lui, a amutzit, si dupa generic, doi ochi negri mi-au spus “Aaaa… sa stii ca si eu m-am speriat un pic…” . So there you have it!
Asiaticii sunt perversi si bolnavi intr-un mod absolut delicios in ceea ce priveste horror-ul. Tailandezii (in special) o dau in bara la masini, electronice si alte alea, dar la film se pare ca mai au speranta
. Recomand Shutter oricui are mult de lucru si nu mai vrea sa doarma noaptea. Indubitabil.
Ultima mentiune- cand crezi ca s-a terminat HOLD ON TIGHT. You won’t see it coming! Pe noi sfarsitul ne-a lasat cu ochii mari, degetele inclestate in perne si un “uuuuuh… dude… that’s sick…” pe buze.
PS (pentru fete/gay people) : tipul din film e chiar simpatic, este un exemplar reusit de corcitura semi-asiatica semi-caucaziana, cu un usor iz de Orlando Bloom.