Despre oamenii fara vicii
noiembrie 10, 2006
Mi-e frica de ei. E deja reflex ca, atunci cand intalnesc o persoana noua, sa ii inspectez atent, mecanic, minutios, posibilitatea existentei unui viciu evident. Iubesc fumatorii, dependentii de cofeina, oamenii care se bucura de-o bere mai mult decat de-o cola, barbatii care intorc capul dupa femei.
Pe principiul what you see is what you get, existenta unui astfel de viciu oarecum ma linisteste din doua puncte de vedere: o data ca omul e pana la urma om, si , uite, are un defect, il cunosc, ma pot apara de el. In al doilea rand ma linisteste pentru ca, din cauza unui principiu stupid de-al meu, consider ca viciul EVIDENT este si cel mai mare- Ah, e fumator. Ce bine. Bine ca nu e … (fill in cu altceva mai grav).
Totusi, uneori, viciul evident nu exista. Nu ma panicheza nimic mai tare decat respectiva aparentza de “too good to be true”… pentru ca vorba aia, daca pare prea bun pentru a fi adevarat, chiar este.
Intamplarea face ca, recent, sa dau tocmai peste o astfel de persoana. In spatele aparentei de perfectiune se ascundea insa cea mai flexibila… inflexibilitate.
Coarnele sigurantei mele taurine bovine presimt impactul cu un zid foarte solid de cauciuc.
Prefer fumatorii.
