5:11a.m. shoot me!
noiembrie 4, 2006
Limite si limitari. Prea putine ore de somn, si mai putine ore de somn cu vise. In noaptea asta- nici macar un minut. Inca o data, navighez printre realitati, cu ochii intredeschisi si degetele pe tastatura.
Capitolul I
Despre limite. E straniu in cate feluri te pot surprinde oamenii. Jackson si-a facut blog. Bizar. Atat de bizar. Bang! Shoot me in the head! Sa-si imprastie gandurile pe 360. In ochii lumii, in ochii prietenilor, cu scopul de a ajunge cumva la mine (?!). I-am spus acum cateva zile ca ajuta asta, ca il ajuta pe el, ca ma ajuta pe mine. Sunt lucruri pe care nu mai pot/vreau sa le aud.
In avatarul lui- poza cu noi. De pe vremuri, o poza care imi placea mie. As fi ucis pentru asta acum un an. Pentru ce scrie acum in blog. Pentru un avatar. Diferenta dintre acum si atunci. Limite. Le-am sarit pe toate si m-am aruncat in gol. N-am ucis. Ar fi trebuit? Nu (mai) conteaza.
Sunt goala ca pachetul de Marlboro din fata mea. Am primit demult un sms in care Zenith imi spunea ca s-a saturat sa mai fiu tigara care face diferenta dintre un pachet pe jumatate gol si unul pe jumatate plin. Nu stiu altfel.
Shoot me again!
Capitolul II despre altcineva si cel mai mult despre mine (ca intotdeauna)
Limitari. Sociale. Conventii si cenzura. Corp si minte, niciodata la fel. As mazgali zidurile cu vopsea rosie, scriind “Am nevoie sa ma atingi! Oricum!”. Imi lipsesti? Bullshit. Imi lipseste o tigara din pachet si bricheta cand am nevoie de ea. Tu nu imi lipsesti. Tu ma arzi. Absenta ta. As vrea sa te vad 2 minute si sa iti desenez conturul buzelor cu degetele. Mi-as aprinde o tigara, as rumega un “Mi-e bine cu tine” , m-as simti turata la maxim ca un motor diesel cand intra limitatorul, si as pleca din nou, ametita de contact, luand viraje aiurea si semafoare pe rosu.
Shoot me for good!
Probabil chiar exista chimie intre oameni.
