Desen

3:03 am. Tastez incercand sa nu las scrumul tigarii sa se imprastie pe tastatura. In pahar, pepsi-ul bolboroseste in sinea lui o poveste.

Sunt obiceiuri bune, obiceiuri proaste si obiceiuri care, prin repetitie- in anumite situatii bine definite, capata statut de simbol si se dezbraca de intelesul de “obicei”. Incerc de fapt sa spun ca mi-am format obiceiul de a desena portretul celor care imi sunt dragi. Exprimare gresita. Nu e vorba despre asta. Reformulez: mi-am format obiceiul de a desena portretul oamenilor care inseamna ceva. Ii trec prin filtru si ii transpun pe hartie. Ii reconstruiesc- evident, pana la perfectiune.

Primul desen din seara asta a ramas pe masa, sprijinind scrumiera. Finalizat. Am impins liniile pana s-au curbat. Apoi am adaugat data. Al doilea e neterminat, impaturit peste cheile de la masina- doar un contur vag, linia buzelor si ochii accentuati. Dintr-un motiv sau altul m-am oprit. Continuarea mi s-a parut redundanta. Probabil e perfect si asa.