Despre cum alegem joburi pe care le uram

Pentru ca urasc publicitatea. O urasc cu pasiune. As interzice-o si as executa-o in public. E parsiva, te imbie cu mitul “ideilor geniale”, te imbata, te mangaie, si la final te plesneste cu brieful peste ochi si iti arunca gandurile intr-un cos de plastic (nu de baschet). Un cos destinat ambalajelor de la tigari si ciocolata.

Pentru ca nu exista idei geniale. Exista doar tigara din mana, din care ai uitat sa mai tragic, cu scrumul Pink Floydian de cel putin doi centimetri, pe care nu il rastorni niciodata – pentru ca ai uitat sa te misti. Sondezi mental prin amintiri, te joci cu sinapsele, cauti, cauti, cauti… Apoi privirea , din nou si din nou, linge brieful, de sus pana jos, pe o parte si pe alta, ca un caine ce cauta un deget care sa il mangaie, macar un deget din intreaga mana ce nu stie decat sa ii dea bobarnace brutale.

Si gasesti! Rasufli! Scuturi scrumul pe tine! Si scrii. Scrii si zambesti. La fel iti zambeste si directorul de creatie, pentru ca el iti aproba conceptul doar pentru a pica de “baiat de treaba”, caci el stie ca cei de la client service isi rod unghiile de nerabdare sa te pocneasca in moalele capului cu personalitatea brandului. Sau poate vor opta pentru metoda si mai sadica, si mai malefica, de a lasa clientului placerea de a stramba din nas in timp ce tu iti rupi degetele de nervi. Necontractat. Si o iei de la capat.

Ce spuneam? A, da, ca urasc publicitatea… dar nu am de ales- nu intotdeauna ai norocul de a-ti alege jobul. Uneori jobul te alege pe tine. Eu am fost aleasa. Am fost? Chiar am fost?…

This Little World Is All I Need part I

Imi amintesc prima oara I actually *slept* with somebody.. si ma refer ca practic chiar am dormit, cu un tip pe care il voi numi Casio (vezi explicatia la “Cine sunt personajele“). Eram in liceu, epoca in care inca era foarte dificil doar sa *dormi* cu cineva, si banuiesc ca toata lumea stie exact la ce anume ma refer, mai exact la faptul ca uneori poti avea pana si varfurile degetelor cum s-ar spune in erectzie.

Casio e un tip atragator in a very goth-like way (mai tarziu he grew up to look like Renegade dar asta e alta poveste)- parul negru foarte lung, piele alba ca ceara aproape trasnparenta, ce mergea foarte bine cu look-ul sau skinny, fapt la care sa adauga si varsta-numai 19 ani pe atunci, deci si delicatetzea specifica de adolescent.

La vremea respectiva dormeam exact asa cum faceam si sex: cu foarte multe intrebari. “Scoate-ti parul din gura mea”, “Aia e mana ta sau mana mea?”, “Simt un genunchi in coaste…” si, nu in ultimul rand, clasicele “Did I hurt you?”, “E bine?”, si cum raspunsurile se materializau in mormaituri, era destul de greu sa citesti un “da” sau un “nu” mai ales cand concentrarea se canaliza pe cu totul alte chestii.

Apoi a urmat LuckyStrike. LuckyStrike- un tip matur, genul slab-fibrat cu o structura osoasa de invidiat- efectiv desfasurat pe verticala- as putea spune chiar tipul cu cele mai lungi degete I’ve ever seen. Sa dormi cu el era ca si cum ai imbratisa o placa subtire de lemn. Sexul-aidoma. Imi amintesc de o replica din Fight Club- Tyler Durden spunea despre skinny guys ca “they fight until they end up hamburgers”- replica aplicabila nu numai la bataie. Cand spun scandura nu ma refer la imobilitate ci la rigiditate- o scandura doesn’t bend- it only falls or breaks.

Next in line was Dracula (e o marca de bere la bidon de plastic, nu va ganditi la altceva). Asta for a change. Un tip BIG, biker-big cu pumped up biceps. Foarte masculin, genul rebel solid, cu ochi intunecati si parul ravasit. Dormeam cu el si aveam senzatia de sufocare si de nesiguranta- nu e o stare reconfortanta sa stii ca cel langa care dormi could squash you instantly. Despre sex nu are sens sa comentez nimic. Probabil prea multa bere isi spunea cuvantul. Genul care adoarme instant si sforaie. Imi amintesc ca ma gandeam sa il sufoc cu perna, rezolvand astfel doua probleme- liniste deplina in camera si eliminarea posibilitatii ca sasquatch-ul sa se rasuceasca brusc si sa ma storceasca din greseala.

Apoi Jackson. Deja discutam despre experienta. Despre o oarecare maturitate. Despre studii de caz aprofundate si performanta. Deja nu mai e vorba de “E bine?” ci de “Ai mai facut asta? …Nici eu… Hai!”. De asemenea, aici e inceputul altei etape- cea in care mai mult dormi decat altceva. Dar respectivul *altceva* e suficient to keep you going and steady, without asking for more. Un tip good-looking, din nou skinny (e aproape un refren) dar ca sculptat in piatra, coama leonina si ochi albastri. Imi amintes cand l-am cunoscut mi s-a parut foarte expresiv- cu o figura foarte mobila. Mai tarziu am aflat ca el cu totul era *cauciucat*. Foarte flexibil si usor violent (in sensul bun de data asta). Energie inepuizabila. Cu Jackson totul era competitie, concurenta, incercare de a demonstra cate ceva. Pentru ca, dupa cum spuneam- deja e alta etapa, cea in care sexul devine concurs si spectacol. Ca la orice concurs, insa, dupa desemnarea castigatorului, publicul pleaca acasa. Era ciudat sa dormi cu Jackson. Linistea somnului era nefireasca. Si trebuia sa ne obisnuim cu ea. Din aceasta cauza, evident, s-a ajuns doar la a dormi impreuna. Linistit. Senin. Somn.

Cred ca pe aici pe undeva m-am hotarat sa incerc sa dorm mai rar cu persoanele cu care mai am si alte activitati de natura fizica. Somnul te face vulnerabil. Creeaza dependenta. Familiarizeaza atingerile.

…va urma…