Placebo – Meds

As putea da vina pe 1000 de chestii, printre care si pe sanatatea mea mentala (care e in dubiu de vreo cateva zile) pentru motivul pentru care m-am apucat sa ascult noul album Placebo… si chiar l-am ascultat, ba mai mult, e pe repeat in winamp de doua zile. Asta nu inseamna insa ca il stiu, ca recunosc mai mult de doua melodii de pe el, sau macar ca fac diferenta intre finalul unei piese si inceputul urmatoareia.

As spune ca nu e neaparat de rau, cu alte cuvinte ca e un fel de muzica-zgomot-liniste, deloc solicitanta. Ignorabila. Si uneori asa ceva e bine-venit.

E greu de spus la ce ma asteptam de la o trupa ca Placebo. Dupa un hit ca “Every Me & Every You” si dupa un “Without You I’m Nothing” (varianta cu David Bowie- din punctul meu de vedere una din cele mai bune piese din toata marea familie de brit shit- ceea ce e oarecum de asteptat avand in vedere ca unde isi arunca Bowie ochisorii viu colorati, de obicei rasare ceva bunicel) nu prea mai poti avea mari pretentii. Mai ales de la Placebo. Mai ales de la Brian Molko sau cum ii zice. Poate doar niste videoclipuri interesante pentru transexuali gen “Pure Morning”.

Dar revenind la “Meds”. Pentru mine tot albumul se rezuma la prima piesa (intamplator sau nu, care poarta si titlul albumului), singura cu o oarecare personalitate, care se vrea un fel de varianta obsesiva si de mai proasta calitate a celebrei “Every Me and Every You”. Restul melodiilor imi par un fel de variatii pe aceeasi tema (si nici macar nu iti dai seama cand incep sau cand se termina). Aceleasi riff-uri de chitara cu care ne-am obisnuit, vocea lui Molko rasunand din strafunduri de canal, toba monotona, intro-uri clean, distorsuri pe voce, refrene obsedante (dar parca mai obositoare decat pana acum).

Deci albumul-piesa “Meds”. Stim cu totii celebra vorba, aia cu “ai uitat sa iti iei pastilele?”… ei bine Placebo o transforma intr-o melodie, in care Brian si inca o tipa, o oarecare VV (care n-are voce nici cat Brian) te intreaba mai mult sau mai putin prietenos “Baby, did you forget to take your meds?”, de nenumarate ori, pana cand, desi chiar daca nu ai nici o pastila de luat, iti faci obligat un drum pana la cea mai apropiata farmacie.

M-am plictisit teribil scriind chestia asta, probabil la fel de rau pe cat m-am plictisit ascultand albumul. Si pe cat de mult v-ati plictisit si voi citind, la fel va veti plictisi si ascultand ultima “capodopera” a unei formatii pe care eu personal o consider overrated.