Mars Volta – Amputechture

Urasc The Mars Volta cu o voluptate ce nu e cunoscuta decat acelora care au fost supusi, asemenea mie, torturii de a asculta intreaga capodopera “Amputechture”. Imi verbalizam efervescent ura de fata cu un prieten (Casio), care, malefic fiind de felul sau, mi-a recomandat calduros sa ma delectez cu acest album fabulos, ca sa pot uri elaborat. Argumentat. Sangeros.

Deci, The Mars Volta. Voi incepe prin a spune ca as face o calatorie in timp si le-as castra toti strabunii. Din nefericire nu pot face asta, cu atat mai mult cu cat, dintr-o nefericire si mai mare, Jorje sau Fernando Alonso sau cum Dumnezeu il cheama pe vocal, suna ca si cum ar fi deja castrat. Deci… cine s-a ocupat de castrare, nu numai ca n-a actionat in timp util, dar a gresit si tinta.

In continuare… cum isi permit acesti tocilari emigranti hispanici cu paru’ cret sa abuzeze in asa hal de timpul meu incat sa creada ca imi pot ocupa 16 minute pretioase din viata cu o incercare nereusita de-a lor de a face un solo de chitara?! – pentru ca Tretragrammaton asa suna- ca un adolescent scapat din lesa intr-un magazin de instrumente, care incearca sa agate o tanara domnita, etalandu-si talentele dezacordate pe o chitara nevinovata.

Mai departe, despre The Mars Volta, celebra formatie care a scapat intr-un moment de inaltatoare si sofisticata revelatie, cugetarea “Somebody feed me some hooves…”

(… repet, pentru cei care au impresia ca nu au citit (sau ca nu am citat eu) bine: omul ala chiar spune (pe Francis the Mute) :

“SOMEBODY FEED ME SOME HOOVES” )

…pe Amputechture masturbarea intelectuala merge un pas mai departe cu : “Prunefingers who tug in a zealot’s shroud”. Okay, deci ce incearca sa demonstreze? Ca au jucat mult Heroes of Might and Magic?! Ca desi sunt hispanici au invatat cuvintele de SAT?! Nu am mai ras asa de cand Thom Yorke a scos-o pe aia cu “the dinosaurs roam the earth, the sky turns green…”

Unde ramasesem? E greu sa imi pastrez sirul gandurilor in haosul fonic din jurul meu. Ah da, la masturbare. Daca nu ar fi existat abuzul masiv de tobe si solo-ul de SAXOFON de pe Meccamputecture, as fi ramas pur si simplu la ideea ca The Mars Volta sunt niste egomaniaci bizari care probabil umbla imbracati in pungi din acelea cu bule de aer care fac POC POC cand le apesi, ce nu isi pot stapani impulsurile sexuale cand pun mana pe instrumente, asupra carora scartaiturile au efectul unei excitari mesianice. Dar asa nu. Nu accept. Solo de Saxofon inseamna nici mai mult nici mai putin decat ca sunt RAI. Si probabil se masturbeaza NUMAI LA GANDUL ca undeva exista un suflet turmentat, ce lacrimeaza visceral la auzul acestor torturi instrumentale. Pentru ca daca exista o protectie a omului si o protectia a animalului, probabil ar trebui sa existe si o protectie a instrumentului. Si The Mars Volta ar fi inchisi pe viata undeva, departe, fara acces la electricitate.

Prin urmare inchei acest review. Mentionez ca am cedat la “Day of the Baphomets”(penultima piesa). Numai vederea titlului in winamp a avut efect purgativ asupra organismului meu. Asa ca fug la baie. Si nu, nu voi afla niciodata cum suna ultima piesa de pe acest minunat, incantator, fabulos album. Pentru ca deja i-am dat delete.