This Little World Is All I Need part II (Blunt Instrumental)

Vorbeam in partea I (postata din motive bine intemeiate in alta categorie) despre experientele de “dormit” efectiv cu cineva. Ideea era de fapt cu totul alta, si ce a inceput initial ca un joc de adolescenta s-a transformat intr-un mod de viata. Poate bolnav, poate usor pervers-dar satisfacator.

I am an entertainer by nature, dupa cum spuneam azi-noapte cuiva. Ca e vorba de filme, de muzica, de publicitate sau de sex, fac acelasi lucru- iti vand ceva, iti dau ceva, fac o promotie, o campanie, lansez un single sau un trailer. Smulg si cu penseta un zambet, plusez pana aerul din pamani se condenseaza in ras, pana varfurile degetelor se arcuiesc in nevoia de a atinge. De ce? Ca sa te intorci.

Si pentru a fi a successful entertainer trebuie studiu de piata si de caz, intors targetul pe toate fetele, gasit modalitatea cea mai eficienta de comunicare. Sunt produsul lumilor prin care am trecut, am luat cate ceva din fiecare, deconstruindu-i pe altii m-am construit pe mine. Piece by piece, caramida peste caramida – obsesiile muzicale ale lui Casio, dragostea pentru orice are roti si motor a lui Jackson, dramatismul lui Lucky Strike, senzualitatea unui strain cunoscut demult si uitat instant.

Doar cuvintele sunt ale mele. Viziunile si lumile inchise in cutii- niciodata la expozitie. Le port cu mine pretutindeni, ca pe bijuterii, singurele de altfel cu care ma pot decora fara sa le simt povara.

Vorbea LuckyStrike candva demult despre nomadism. Asta fac si eu- din lume in lume, probabil pana voi gasi, in adevarul altcuiva, atat de multe bomboane cu cafea tare, incat voi ramane treaza – rontaindu-le.

Era asta cumva, rolul jesterilor? Sa iti vanda idei in schimbul unui zambet? Sa iti creeze dependente in schimbul unei senzatii ?

Let me entertain you.

Drama Marlboro

Din saga de ce urasc publicitatea, drama pe care o traiesc de cateva saptamani incoace.

Fumez Marlboro Lights de la 18 ani cand mi-am aprins prima nenorocenie numita tigara- in plus, sunt fidela brandului, numai in situatii extreme fumez altceva, si fara prea mult entuziasm. Marlboro Lights erau perfecte, in pachetul lor auriu (da, usor pretentios / snob dar se mula pe mirifica mea personalitate) si filtrul clasic, nu alb ca la majoritatea tigarilor lights. La deruta adversarului.

Si ce s-au gandit baietii? Ca parca Marlboro ar avea nevoie de un make-over, ca tigarile cu filtru clasic confuzeaza, asa ca hai dom’le sa le facem filtrul alb, ca uite si Kent, si Pall Mall si L&M si cine stie mai care au filtru alb (eu nu cunosc pentru ca nu servesc, dupa cum spuneam, alta marca de tigari). Cu ocazia decolorarii filtrului, insa, am observat si un make-over in calitatea tutunului. Make-over in sensul ca pachetul a ramas auriu dar tutunul e mai prost. Adica tigarile sunt mai proaste. La fel de proaste ca orice alte tigari cu filtrul alb. Din pacate lectia aia cu “don’t fix it if it’s not broken” e foarte greu de invatat .

A mai observat cineva chestia asta sau e all in my head?

Head Control System – Murder Nature (preview)

Da, ceva proaspat featuring nemernicul de Garm (bine, bine, Kristoffer Rygg, pentru ca mai nou se da drept om serios ) care, de bine de rau, ramane tipul cu the sexiest voice I’ve ever heard.

Black Metal postmodern. Chiar ma intreb care e diferenta fata de Ulver? Faptul ca se aud toate instrumentele? Faptul ca a indesat si un portughez in proiect? E exact la fel de aglomerat, la fel de obositor si totodata delicios. Revin cu un review imediat dupa ce reusesc sa downloadez tot albumul. Cam greu de gasit, no doubt about that.

Never too Old, Never Jaded

Vineri seara. Hanul cuTei. Probabil aici ar merge sa spun ca cerul era senin si luna rotunda- dar nu stiu, nu am observat. Sunt cu masina deci ma pot imbata doar cu simturi si cu… Fanta de portocale. Si cum nimic nu e prea mult, chiar o fac. Toate gandurile carnale imi urla la maxim si imi place. Betzie totala. De ce are lumea nevoie de alcool cand te poti imbata atat de simplu cu oameni?

Si cum time flies when you’re having fun, iata-ma intr-un final livrand cetateanul la domiciliu si luand-o agale spre casa. Ca orice betiv, merg pe trei benzi de-odata, cu toate reflexele atrofiate. Bine ca e patru dimineata si au mai ramas doar putini imbecili pe sosele.

Imi aprind o tigara si ma gandesc la momentele din liceu, cand aveam make-out places preferate, cand se stingea lumina pe la petrecerile de apartament de bloc pentru ca lumea sa se poata saruta in voie. Si acum? Din nou, making out like crazy in a bar. Zambesc amintindu-mi de tipii care ne-au salutat ridicand berea de pe masa. Cu invidie, cum altfel. Are we too old for this? Bineinteles ca nu. Never too old, never jaded.

” I don’t need no walls around me
And I don’t need no drugs to calm me
I have seen the writings on the wall…”

Parchez. Uit sa mai trag frana de mana. Ce sens are? Nu pot sa cad. Vreau sa merg inainte.

Real World

Stateam in balcon si ii pictam unghiile cu oja neagra. Aveam bocanci cu siret pana sub genunchi si parul prins in doua cozi lungi pana sub mijloc. Tocmai ii spusesem ca as vrea sa ascult “Real World” cand ploua. Si chiar ploua lejer, ca-n orice vara. Cheesy garage music pentru o zi ploioasa. Il minteam, ca de obicei, ii spuneam o poveste despre o planeta portocala- unde fiecare gaura din coaja se prelungeste in interior intr-un spin- o cusca de spini pentru a pastra captiv Agentul Orange. Bineinteles, il minteam.

Planeta nu exista.

Am impartit portocala in mod egal si am continuat sa jucam “fazan” pe nume de formatii.

“I wonder what it’s like to be the rainmaker
I wonder what it’s like to know that I made the rain
I’d store it in boxes with little yellow tags on everyone
And you can come and see them when I’m done… “

Nici nu mai tin minte acum cati ani se intampla asta. Ploaia s-a oprit undeva la jumatatea melodiei.

Desen

3:03 am. Tastez incercand sa nu las scrumul tigarii sa se imprastie pe tastatura. In pahar, pepsi-ul bolboroseste in sinea lui o poveste.

Sunt obiceiuri bune, obiceiuri proaste si obiceiuri care, prin repetitie- in anumite situatii bine definite, capata statut de simbol si se dezbraca de intelesul de “obicei”. Incerc de fapt sa spun ca mi-am format obiceiul de a desena portretul celor care imi sunt dragi. Exprimare gresita. Nu e vorba despre asta. Reformulez: mi-am format obiceiul de a desena portretul oamenilor care inseamna ceva. Ii trec prin filtru si ii transpun pe hartie. Ii reconstruiesc- evident, pana la perfectiune.

Primul desen din seara asta a ramas pe masa, sprijinind scrumiera. Finalizat. Am impins liniile pana s-au curbat. Apoi am adaugat data. Al doilea e neterminat, impaturit peste cheile de la masina- doar un contur vag, linia buzelor si ochii accentuati. Dintr-un motiv sau altul m-am oprit. Continuarea mi s-a parut redundanta. Probabil e perfect si asa.

die die my darling

Exista voluptate in vinovatie.

Sa imi musc buzele si sa spun “Imi pare rau”, sa am ochii cenusii si genele apasatoare, bratele sa se alinieze descendent pe langa linia corpului, degetele sa se rasfire.

Sa iti ghicesc in tarot cum ma pierzi. Sa nu plec. Sa nu raman.

Sa iti las un sarut in palma si o muscatura intre omoplati.

Sa te privesc cum pleci. Sa te opresc chiar in pragul usii.

Sa iti las o urma de ruj pe ceafa. Sa o intind cu degetele.

Sa te zgarii cu ochii.

Sa iti dau o palma. Sa iti zvacneasca obrazul. Sa te incrunti.

Pentru ca tu nu stii ce inseamna “Imi pare rau”. …

 

Sau stii?

“Blogul care nu imi spune o poveste nu primeste commentul…”

Imi amintesc cu placere de primul blog (momentan in paragina) pe care l-am tinut cu sfintenia entuziasmului de novice. Acum 3 ani tocmai se lansase weblog.ro, urmas mult dorit al celebrului LiveJournal.com, unde intram cu totii (noi, voyeuristii sentimentali), salivand dupa cate o invitatie. Weblog-ul a rupt tot, in sfarsit aveam un jurnal online, in sfarsit ne putem mazgali gandurile pe toti peretii, pe de-a moca, fara invitatii si protocoale.

Weblogul era marfa, era total customizabil (mult mai tarziu au bagat temele) si chiar avea functia de jurnal online. In perioada respectiva, pe weblog atmosfera era foarte relaxata. Pe atuncii oamenii inca respectau ideea de “jurnal”. Vorbeau despre alti oameni. Vorbeau chiar si despre ei. Nu incercau sa fie amuzanti, nu criticau nimicuri, nu isi asumau rolul de buletin informativ. Pe weblog.ro chiar gaseai povesti, cu cap si coada, cu emotie reala, cu personaje vii, replici witty sau disturbing.

And yet, desi era misto, s-a ajuns aici. S-a ajuns sa rascolim ziare, filme si muzici doar pentru a ne da cu parerea. Si eu fac asta. Doar-doar o fi cineva de acord, o fi cineva impotriva, o fi cineva dispus sa lase un comment. Chiar despre asta e vorba in toata povestea cu bloggingul?

Poate memoria rastalmaceste gandurile, dar stiu ca pe weblog, la inceput, fiecare blog era o lume. Arata altfel, vorbea altfel, povestea altceva. Pe weblog nu aveai categorii sau alte gadgeturi, in schimb puteai customiza pagina moca, fara sa fie nevoie sa platesti 25 de coco pentru editarea unui amarat de CSS. Si acum? Navighezi pe pagini ce arata la fel si citesti aproximativ acelasi lucru, se arunca pareri pe aceleasi subiecte, se trag ganduri la xerox (despre melodia aia cu Ghitza am citit pe cel putin 6 bloguri diferite, la interval de doua zile, FIX acelasi lucru).

Mai bine spune-mi o poveste, impartaseste ceva al tau, fa-ma sa rad cu tine si nu de tine, emotioneaza-ma si vei primi si commentul. Si link-ul in blogroll. Si vizitatorii. Ca in Filantropica, parafrazez: “Blogul care nu imi spune o poveste, nu primeste commentul”.

Are You Kidding Me? That’s the Oldest Trick in the Fucking Book… part I

Spoon-fed reality. Ironia face ca tocmai cele mai vechi si mai uzate trucuri sunt si cele mai eficiente- si, nu in ultimul rand, cele mai putin respectate. Ciocnindu-ma zi de zi de incrancenarea disperata a unora de a vinde castraveti cand eu de fapt nu am chef decat sa ma uit in vitrina si sa fac misto de manechinele cu sexualitatea unei papusi Barbie, am hotarat sa trec in revista cateva mici detalii ce trebe respectate pentru a fi a good cheater. Pentru a putea trai fericit o viata dubla (sau tripla sau cat te tzine organu’), fara scandaluri, fara amenintari de castrare si mai ales fara lacrimi.

Nu discriminez pe nimeni, dar in principal ma adresez barbatilor, pentru ca , dupa cum se stie, they are the worst cheaters ever- din motive mai mult decat evidente- ei sunt prinsi asupra faptului mai des.

Prin urmare, tips & tricks to live your life as a successful cheater:

1. Fa exercitii de memorie: invata pe de rost mersul trenurilor si Pagini Aurii. Nu ai vrea sa te trezesti confundand locuri sau persoane. Nu ai vrea sa rostesti un nume gresit sau sa evoci o amintire eronat comuna. TIP: daca totusi memoria da rateuri, trimite-ti singur sms-uri cu rezumatul zilei. La intrebarile incuietoare scuza-te cateva secunde si consulta sms-ul salvator.

2. Discretzie, domnilor! Stiu ca e greu, dar trebuie. Cel mai trist e cand cineva si-o ia in barba pentru ceva ce nici macar nu a facut- doar pentru ca a bravat de fata cu prietenii, si prietenii, la randul lor, au dus mai departe mestesugul de maiestrie al impricinatului/impricinatei. TIP: daca totusi simti nevoia de apreciere, tine un blog anonim si vaneaza commenturi sau publica articole cu ultimele realizari in materie prin gazetele de perete ale liceelor (se stie ca liceenii ofera intotdeauna un feedback excelent).

3. Punctul 3 e numai pentru barbati: oricat de mascul feroc si nesatul ai fi, nu combina mai mult de doua “combinatzii” in aceeasi zi. Fizicul tau ar putea ceda lamentabil. TIP: in cazul in care se intampla o astfel de nenorocire, vrajeala cu “Iubito, dimineata cand m-am trezit imi era dor de tine, asa ca am decorat peretii baii- de vreo 3-4 ori…” works like a charm.

4. Paroleaza-ti telefonul mobil. Daca telefonul nu suporta parolarea sms-urilor, nu uita sa stergi TOATE mesajele din folderul “Sent”. Acolo e treaba cea mai grava. TIP: Sms-urile primite compromitatoare pot fi usor explicate: ” Aaa… e un sms trimis in gluma de Gigel de pe telefonul prietenei lui”. In schimb, daca cumva your significant other gaseste vreo nemernicie in “Sent” e mai grav. O poti drege cumva cu ” Era pentru tine SMS-ul asta dar l-am trimis din greseala Vetei… ah, ce bou sunt, abia acum imi dau seama…” (nota: nu abuza! scuza asta functioneaza o singura data!).

5. Tine-te departe de hi5 si de yahoo 360. Nu ai vrea sa ai o lista de prieteni care se cearta cine iti trimite smiley iubaretzi si hi5-uri cu “Crush”.TIP: Sustine sus si tare ca NU AI CONT si ca NICI NU AI DE GAND SA ITI FACI vreodata. Poti duce asta la extrem, la un adevarat mod de viata, ceea ce ar putea deveni chiar pozitiv in ultima instanta, transformandu-te intr-un rebel mana intai . Nonconformistii au fost si vor fi la mare cautare.

6. Pozele “de cuplu” trebuie tinute sub supraveghere stricta, pe cat este posibil NUMAI in posesia ta. Nu ai vrea sa gasesti pe net (pe vreun blog al vreunei gagicutze indragostite sau pe pagina de hi5) poze cu VOI, lasate la discretia ochilor indiscreti. TIP: Daca se intampla asa ceva ai doar doua posibilitati si watch out- sunt riscante: “Iubito, asta e poza veche, de acum 6 ani, cand nu te cunosteam” sau varianta “E o fosta gagica de care m-am despartit dar care nu vrea sa priceapa ca s-a terminat totul intre noi.”.

7. Mare atentie la detaliile pe care le dai asupra lifestyle-ului tau. Asadar, daca nu ai un job extrem de haotic, care sa iti dea posibilitatea de a pleca din oras des si de a nu raspunde la telefon la anumite ore- pentru ca esti in sedinte sau cu diversi clienti, inventeaza un hobby extravagant. TIP: recomand folosirea hobby-urilor gen catzarat, inot, motociclism- in timpul practicarii este imposibil raspunsul la mobil. De asemenea, nu uita punctul 1. Noteaza-ti sau retine exact unde ai fost si unde ar fi trebuit sa fii in fiecare zi la fiecare ora.

8. Yahoo Messenger e demonic. Tine minte asta. Ferestrele alea mici care apar On Top cand te astepti mai putin pot cauza probleme, mai ales daca cumva atentia ta distributiva functioneaza prost si incurci dialog box-urile. TIP: nu mentiona niciodata nume in discutiile pe messenger si pastreaza un ton relaxat inspre amical, ca in cazul in care totusi gresesti destinatarul sa nu se declanseze o tragedie. Verifica de doua ori ferestra in care scrii inainte de a apasa pe SEND.

(no. 8 added thanks to gavagai)

In cazul respectarii celor de mai sus, sansele de a fi desconspirat se reduc simtitor. Totusi, oricand exista posibilitatea ca ceva sa iti scape si everything sa blow up in your face. De acest motiv, urmeaza PART II- ce facem cum facem, ce spunem, cum respiram si unde ne uitam cand suntem prinsi- un walkthrough exhaustiv ce te va ajuta sa iesi cu bine din orice scandal.

*PS : titlul este un tribut adus lui le singe rouge. *

Between us, GEEKS!

In primul rand trebuie hotarat ce anume inseamna geek- geeky. In romana traducerea ar fi “tocilar”, dar nuanta nu este tocmai cea potrivita. Poate din aceasta cauza in engleza exista cel putin 3 cuvinte cu (aproximativ) acelasi inteles: geek, nerd si dork. Nerdul e tocilarul clasic, cel cu ochelari si 10 pe linie din scoala primara pana la examenul de master/doctorat, iar dorkul e tocilarul idiot.

Asadar ramanem cu asa-zisul geek. Acest geek e ciudatul, retrasul, ala de se uita la Star Trek si la Aliens, ala care stie toate instrumentele dintr-o formatie, ala care asculta trupe de nisha si viseaza in secret sa ajunga la NASA.

Sau sa ajunga Cioran. Nici Eliade nu e de lepadat. Am uitat sa spun- geek-ul scrie. Poezie, proza, eventual stie si un pic de programare (pasionat de hackereala eventual) si ar da oricand un meci de fotbal pe doua ore de jucat Heroes (intotdeauna 3).

Stie toti supereroii Marvel si nici un jucator din UEFA.

Singura marca de masina de care a auzit e Batmobilul.

Daca il intrebi de filme o sa iti spuna ultimele aparitii de guerilla si ceva filme alb-negru. Si, bineinteles, SF-uri. Toate. Daca ai indraznit sa nu vezi Star Wars esti complet ratat from a geeky point of view.

Toate glumele cu Darth Vader sunt bune. Si amuzante. Iar masca aia e foarte tare. Ca si sabiutzele laser. Ca si dinozaurii. Ca si vampirii. Ca si elfii. Geeky stuff.

La un festival/eveniment anime geekul va fi primul sosit si ultimul plecat. Sub pat, intre “Istoria Religiilor” si vreo enciclopedie, tzine colectia de cd-uri cu hentai. Pirat, bineinteles.

Geekul citeste SF, ceva carti tehnice, filosofie si niscai fantasy. Poate fi colectionar de benzi desenate. Daca are talent la desen cu siguranta a inceput propria lui saga- cu el personaj principal- supererou.

Pe geek nu il poti scoate din casa. Iesirile in club il deprima. In schimb, acasa, il poti momi usor cu un film si muzica ce-i place (am observat o inclinatie a geek-ului spre metal, post-rock si prog-rock). Ca s-o lamurim de tot- Tool, Mars Volta, Mastodon, King Crimson si Pink Floyd sunt geekitudinea intruchipata. Guns’n'Roses nu.

Am recitit randurile de mai sus si constat ca imi lasa senzatia de descriere a unei zodii.

Zodia geekului. Ferm convinsa pot spune ca I’m geeky. And proud of it.

Tu?…

PS: Si blogul e o chestie geeky, hai sa fim seriosi…