Slow Deep and Hard

4:44 am. Demult nu m-a mai bantuit insomnia. Acum s-a intors, o ard cu tigara si o sting cu un pahar de fanta. Maybe one too many jap movies lately. Parca mi se distorsioneaza distantele sub ochi. Daca nu as tine luminile aprinse si nu as avea Anathema in playlist as putea fi sigura de existenta fantomelor tacute din apartament.

Calatorie nocturna cu destinatie nedefinita. Poate pizza, poate shaorma, poate doar un pachet de tigari in plus, dar asta doar pana mi se aprinde becul rosu din bord. Daca mi-as ingadui un concediu as devora kilometri, cat mi-ar permite rezervorul. Intotdeauna becul rosu se aprinde prea devreme.

Vorbesc mult, ca intotdeauna cand nu stiu ce sa spun, ca intotdeauna cand nu ma simt in largul meu. Povestesc filme, Family Guy si Roadrunner, ultimele questuri din Warcraft si toate celelalte chestii pe care nu ar trebui sa le spun. Pe Jackson il deranjeaza faptul ca acum exista un “noi” din care el nu face parte. “Noi” ne-am speriat la filmul ala, “noi” vorbeam despre nu stiu ce, “noi” ne gandeam ca…

Riposteaza agresiv, zgarie si musca din cuvinte.

Chiar conteaza? Probabil ca nu. Totusi e straniu cum ma privesc prin ochii lui, si ma distorsionez intentionat, il accept pe Jackson cu toate problemele lui, cu toate greselile lui, si ma smulg de langa cel care chiar conteaza acum. Altcineva-ul. As vrea sa am mainile mari, enorme, sa ma pot ascunde fizic pe dupa degete. Sa pot spune “I cheat and I lie” si sa mean it. Ba chiar sa pot sa si fac asta. Sa nu imi fie frica.

Ce spuneam? Ah da, gol pe dinauntru. The gas tank. Si eu de asemenea. Indes pompa de motorina in rezervorul Opelului. Aproape sexual. Probabil exact din cauza asta void-ul este atragator. Ce pacat ca eu nu ma pot alimenta de la pompa. Momentan imi clipeste becul. Si apoi? Apoi o sa mi se opreasca motorul. Si apoi? Apoi sunt sanse sa mai pot porni pe vapori…

Vorbeam mai demult despre geeks. Imi recunosteam natura si o imbratisam. Asadar, recunosc: joc World of Warcraft. What a beauty.

Sunt druid elf. Shapeshifter. Imi satisface nevoile de metamorfoza. Urs, pe post de tank, pentru toate momentele cand trebuie sa wear the weight of the world, pisica cu abilitati de rogue, ca sa zgarii pana la sange si sa ma retrag in timp util, foca, pentru a merge inainte si prin apa, uitand sa respir.

Beware my starfire and I’ll see you in battlegrounds!

Zenith traieste in filme. Ca orice student la regie care se respecta, isi permite extravaganta de a visa la documentare filmate in timpul furtunilor de pe Marea Rosie si la ajutarea crucii rosii din Congo. Exprimarile lui isi pastreaza aceeasi aura hollywoodiana, complimentele facute de el osciland intre “tu esti tigara care face diferenta intre un pachet pe jumatate gol si unul pe jumatate plin” si “te simt in vene”.

Din pacate pentru el, eu la randul meu fiind hollywoodiana pana in maduva peliculei, l-am pastrat mereu pe Zenith la stadiul de “best friend” si de eventual posibil co-scenarist cu veleitati maxime de dialoghist.

Nu ne-am vazut trei luni, in urma unui sms pe care mi l-a trimis la 2 noaptea. Hotararea lui ca e “mai bine” fara mine around. Ca eu il fac sa se simta “sclav”. Ca era nefericit sa arda gazul cu mine toata ziua, stiind ca noaptea o sa vina Jackson la mine. Nici nu apucasem sa ii spun ca m-am despartit de Jackson, cand sambata m-a sunat, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum toate erau okay si nu exista respectivul “gap” de trei luni. Daca vreau sa pierd timpul cu el. Bineinteles ca vreau.

Oraselul copiilor de la Tineretului. Discutie incalcita. Tensionata. Imi povesteste ce mai e prin platouri pe la Buftea, ce mofturi mai face Brenciu, cu ce se mai ocupa gagiul punker de la props. La bocca della verita. Imi spune ca eu traiesc pe baza de hrana si sex, ca domin situatiile si ca pot parea superficiala emotional.

Urmarind din priviri ca la un meci de ping-pong traseul montagne russe-ului imi spune ca nu intelege *DE CE?*. De ce nu el. De ce. De ce. Pentru ca unele lucruri sunt bune si asa. Pentru ca mintea mea acum e la altcineva. Mintea mea e *mereu* la altcineva. Nu neaparat la cineva anume- doar la altcineva.

Ii spun ca m-am despartit de Jackson, ca sunt cu un tip care acum chiar imi place. Ca sunt fericita. Tace si fumeaza. E atat de blond incat a devenit rosu. Se astepta la asta? Probabil ca nu. Doar Jackson era acolo, intre noi, din punctul lui de vedere. Cum poate aparea din senin cineva, cineva *nou*, care sa blow my mind?

Se poate. Tipetele din montagne russe se domolesc, trenuletul oprindu-se lent. Probabil Zenith ma uraste. Faptul ca stie ca am un miliard de defecte dar ca “mi le-ar ierta pe toate” nu inseamna nimic cand vine de la el. Pentru ca la anumite chestii nu se pune intrebarea *de ce*. Doar inghiti in sec si mergi mai departe.

Pe drumul spre casa dau muzica incet in masina. Incet de tot, sa ma pot auzi gandind. Sa mi se imprime in timpane gandul nerostit ca niciodata, sub nici o forma, nu voi mai lasa un prieten sa se indragosteasca de mine.

Day after day, love turns gray
Like the skin of a dying man.

Night after night, we pretend it’s

all right

But I have grown older and
You have grown colder and
Nothing is very much fun any more.

And I can feel one of my turns coming on.
I feel cold as a razor blade,
Tight as a tourniquet,
Dry as a funeral drum.

Run to the bedroom,
In the suitcase on the left
You’ll find my favorite axe.
Don’t look so frightened
THIS IS JUST A PASSING PHASE

One of my bad days.

Would you like to watch T.V.?
Or get between the sheets?
Or contemplate the silent freeway?
Would you like something to eat?
Would you like to learn to fly?
Would’ya?
Would you like to see me try?

AAAH, no!

Would you like to call the cops?

Do you think it’s time I stopped?

Why are you running away?

Eu nu cred in coincidente. Ati vazut Magnolia? Unele lucruri sunt imposibil de imaginat chiar si de catre cel mai haotic visator. Coincidentele aparente insa, ce isi au originea in manevrarea atenta a sforilor din culise, sunt deja alt subiect. They never break your fall- but your neck.

Nu compar niciodata diversele stadii prin care trece o persoana. Le iau ca atare si consider ca elementul nou, care poate face diferenta intre ce a fost si ce este cineva, a existat dintotdeauna, dar nu l-am observat eu. Cu alte cuvinte, voi spune ca Jackson a fost intotdeauna obsesiv. Nu stiu cum altfel sa numesc o persoana care imi trimite mailuri cu poze din locul unde tocmai am fost (da, un loc public, o bodega mai exact, si mai exact the Jack), urmate de mentiunea (sau poate amenintarea) ” ti-am zis ca aflu daca vreau”.

De ce? Ca sa afle, citez, “profilul fizic” al celui care, din nou citez, “l-a inlocuit”. Cum? Chipurile rugand un “amic”, client fidel al bodegii cu pricina, sa ma imortalizeze in cazul in care apar. Si nu atat pe mine, cat pe ‘EL’.

Vorbeam mai sus despre cum se intinde o coarda pana se ajunge la tensiunea maxima dinainte de rupere. Adevarul contine de fapt o cunostinta comuna care a intrat si a iesit din bodega fara ca eu sa observ, care intamplator s-a fotografiat cu mine undeva pe fundal, pentru ca acasa sa descopere ‘realizarea’ pe care sa i-o arunce in fata lui Jackson. Acesta, incantat de gogoasa detectivista pe care putea sa mi-o toarne pe nerasuflate, a zaharisit-o bine cu textul “ti-am zis ca aflu daca vreau” si mi-a livrat-o in mail, decupand poza in asa fel incat sa elimine adevaratul subiect al fotografiei.

Coincidenta? Cu siguranta.

Singura problema este ca, undeva intre “vroiam doar sa il vad cum arata” si “de fapt, sa vezi, asta e poza originala”, coarda s-a rupt.

Ce sanse sunt ca atunci cand mergi dupa 6 luni prima oara intr-o bodega anume (bodega destul de populara de altfel) impreuna cu (actualul) prieten, sa fii surprinsa intamplator in fundalul unei poze care sa ajunga la fostul prieten? Fostul prieten de altfel usor psihotic as putea adauga, fara nici o urma de exagerare…

Revin…

Din nou despre betzia cu senzatzii. Aiurea pe strazi la ore tarzii. Aud dieselul cum toarce, undeva in fundalul cd-ului “extra bluesy falling on asleep” cu Robben Ford. Nu ma grabesc nicaieri. Probabil nici el. Cu coada ochiului ii studiez nemultumirea cu care loveste la intervale regulate odorizantul de masina agatzat de parasolarul din dreptul pasagerului. Ca un pisoi mare, stresat si fascinat in acelasi timp de jucarica atarnata cu atza in dreptul privirii sale.

“Sunt obosit. Hai sa mergem acasa, nu mai am chef de oameni.” Il aud. Nici eu. Si virez dreapta in loc de stanga la timpuri noi. Da, sa mergem acasa, unde o sa te fac sa taci. La vanatoare dupa momentele fara cuvinte. Parchez la locul obisnuit, cobor, rad. “Urca inapoi”. Ma priveste nelamurit. “Urca inapoi, am uitat sa-mi iau tigari”.

Parchez din nou. Coboram. Balanseaza pe deget plasa cu suc bere si tigari. In fata blocului rad iar, imbecilizata. “Stai, stai… inapoi la masina… am uitat cheile de la casa”. Astia pun ceva in salata cu pui de la Ruby Tuesday?

A 3a oara in fata blocului realizez ca probabil am uitat sa pun alarma la masina. Dar chiar nu mai conteaza de data asta si rad, rad mult. Have you ever had fits of laughter during orgasm? Exact asa ma simt, rad necontrolat, ca intr-o relaxare a muschilor si a intelectului. Let go.

Ii numar in gand nasturii camasii si ma gandesc cam in cat timp as putea deveni the master of skin. Hush now baby, am vorbit prea mult in seara asta. Si am ras prea mult. Ne contopim ? Probabil. Nu o sa iti spun povestea despre jumatatile de cerc. So hush. Sa ai toate simturile date la maxim, pana in pragul in care toti receptorii nervosi sunt pe punctul de a ceda. Exact asa cum cedeaza si boxele la bas puternic.

Fumam tigara, ce zici?

Filling in the blanks. Sau feeling in the blanks.

PS: da green, acum e vorba despre seCs .

Am fost in multe close-call car/motorcycle accidents dar niciodata nu am fost atat de aproape.

Eu, o fosta colega de liceu (pe care nu am mai vazut-o de vreo 4 ani) si fostul meu prieten - intr-un Logan cu interior de Aro. Sub pedale se afla celebra “blana”, alba si de miel probabil, pufoasa. Masina merge in deriva, caci noi, singurii 3 pasageri, jucam carti pe bancheta din spate. Navigam in deriva pe drumul cu patru benzi, marginit de copaci, foarte asemanator cu ruta Bucuresti-Galati via Buzau. Am senzatia de vara. Apoi vad prin parbriz cum benzile oscileaza, privesc in fata si vad un TIR. Pe doua benzi. Pe amandoua cele doua benzi. Un cetatean la volan care cauta ceva in torpedoul TIR-ului.

Incerc sa sar peste bancheta, sa calc frana, dar nu pot. Colega de liceu priveste fix. Jackson apuca volanul cu doua degete si incearca sa corecteze traiectoria.

Apoi, senzatie de montagne russe. De parca drumul nu ar fi drept, de parca am cadea inspre TIR, din ce in ce mai repede. Ma surprinde vantul- amandoua portierele deschise. Companionii de calatorie au sarit, am ramas numai eu in masina. Cu maxima luciditate constientizez pentru prima data faptul ca ar putea sa doara foarte tare, pentru ca incerc si eu sa sar, sa ma imping cumva prin usile deschise, dar inertia masinii ma impinge in fata, in timp ce toate organele mele se smulg inapoi, inspre siguranta.

Si imi dau seama ca n-are sens. I won’t make it!

Ma trezesc aproape in picioare, aproape jos din pat. Rasuflu si aprind o lumina. Apoi doua. Apoi bricheta. Apoi o tigara. There goes my sleep.

6:30 dimineata. How lame is that?

Seara pe YM linistita, cu un pahar de Cola si cateva tigari lasate in pachet. Zgomot bizar la geam, apoi constatarea unui trandafir rosu si al unui desen bine-cunoscut, ambele strecurate discret printre gratii. Jackson, interlocutorul de pe messenger, imi sugereaza sa ma uit pe geam- e chiar in fata blocului, in masina, cu laptopul in brate. Freak out feeling. Indes tigarile si cheile in buzunare si ies la o plimbare nocturna.

Doar cateva cuvinte- “asta e”, “stiu”, “la revedere” - rostite in doua ore.

“He had a lot to say

He had a lot of nothing to say

We’ll miss him…”

Intoarsa acasa constat disparitia brichetei si savurez reinstalarea portretului la locul sau obisnuit. E vorba de un portret al lui Jackson facut de mine dupa o fotografie, acum vreo 2 ani. Atitudinea e caracteristica personajului, sprancenele incrancenate intr-o incruntatura, degetul din mijloc al mainii drepte oferind urari de bine privitorului.

Imi amintesc de Zenith, care , in una din dizertatiile sale anti-Jackson a constatat ” Bai tu ce dracu tii asta aici la expozitie? Tie chiar iti place sa il vezi pe desteptul asta cum iti arata m*ie in fiecare zi?” .

De fapt imi placea realizarea artistica. Din toate punctele de vedere. Dar, probabil, numai operele de arta isi pastreaza valoarea in timp…

In cautarea disperata a unui film horror care sa ma impinga brutal in bratele persoanei de langa mine, am dat peste “Shutter”. Shutter e un film tailandez care, in stilul specific asiatic- fata - bruneta - cu - parul- lung - ce - se - misca - in - reluare, a reusit sa imi provoace febra musculara din cauza incordarii cu care am strans in brate creatura vie ce a avut ghinionul de a se uita impreuna cu mine.

Nu voi comenta subiectul pentru ca nu e nici nou nici inovator, ci doar realizarea care, in primul rand din punct de vedere sonor, mi s-a parut impecabila. Cu adevarat foloseste efectul de “uite, personajul incearca sa deschida usa, in spatele usii e ceva… oare ce e? oare ce e? BAU!!!”, dar il foloseste bine, pentru ca am tresarit de fiecare data. Non-hollywoodian la capitolul sange-matze- ketchup, Shutter e chiar creepy, lasandu-ti doar senzatia ca ceva e in neregula, fara a se obosi prea tare in a-ti arata fantome machiate si efecte speciale halucinante.

De asemenea, trebuie sa mentionez finalul care e , de departe, printre cele mai bolnave feluri de a incheia un film (poate cel mai bolnav?). Pe tot parcursul filmului am facut glume proaste printre tresareli si respiratii taiate. La final, insa, s-a facut liniste. Prietenul meu, glumetz de felul lui, a amutzit, si dupa generic, doi ochi negri mi-au spus “Aaaa… sa stii ca si eu m-am speriat un pic…” . So there you have it!

Asiaticii sunt perversi si bolnavi intr-un mod absolut delicios in ceea ce priveste horror-ul. Tailandezii (in special) o dau in bara la masini, electronice si alte alea, dar la film se pare ca mai au speranta . Recomand Shutter oricui are mult de lucru si nu mai vrea sa doarma noaptea. Indubitabil.

Ultima mentiune- cand crezi ca s-a terminat HOLD ON TIGHT. You won’t see it coming! Pe noi sfarsitul ne-a lasat cu ochii mari, degetele inclestate in perne si un “uuuuuh… dude… that’s sick…” pe buze.

PS (pentru fete/gay people) : tipul din film e chiar simpatic, este un exemplar reusit de corcitura semi-asiatica semi-caucaziana, cu un usor iz de Orlando Bloom.